Grădina zoologică din Praga

Zoo Praga_08

La grădina zoo din Praga am ajuns în ultima zi a vacanţei noastre.După câteva zile de frig crunt, era în sfârşit puţin mai călduţ, numai bine pentru câteva ore în aer liber.

Am mers cu metroul  (linia C), apoi cu autobuzul 112 care ne-a lăsat chiar la intrarea în grădină. Biletele sunt 200 de coroane de persoană. Pentru că era duminică, era foarte aglomerat, deşi cred că nici în timpul săptămânii nu duce lipsă de vizitatori. La 10 dimineaţa când am ajuns, eram deja 1689 de vizitatori.

Zoo Praga_02

Grădina este foarte mare, se întinde pe aproximativ 60 de hectare. După 5-6 ore petrecute acolo, fără să zăbovim prea mult în fiecare pavilion, am avut senzaţia că ne-ar fi trebuit vreo 2-3 zile ca să ne săturăm de vizitat şi să putem admira fiecare animăluţ.

Zoo Praga_01

Am văzut leoparzi, lupi, urşi polari, broaşte ţestoase uriaşe, reni, pinguini, girafe, şerpi, tigri, gorile, crocodili şi tot felul de specii de păsări. Dintre toate, preferatele mele au fost păsările flamingo pentru culoarea superbă şi aerul lor exotic.

Zoo Praga_04

La un moment dat ni s-a făcut foame, aşa că după câteva pavilioane vizitate ne-am întors în apropiere de zona intrării, unde am mâncat ultimii delicioşi cârnaţi bavarezi din excursie. Apoi ne-am reluat vizita.

Zoo Praga_09

Noi nu suntem mari fani ai grădinilor zoologice din cauza ideeii de a ţine animalele în captivitate. Şi probabil avem prejudecăţi despre condiţiile în care trăiesc şi modul în care sunt tratate în grădinile de la noi. Aici însă se vede grija şi dorinţa de a le crea un mediu cât mai apropiat de cel natural, de a le lăsa spaţiu să se desfăşoare şi de a elimina barierele de tipul cuştilor şi al gratiilor.

Zoo Praga_03

Prin urmare recomand călduros o vizită la zoo din Praga. Noi ne-am bucurat să descoperim animale pe care le ştiam doar din cărţi sau documentare, chiar dacă denumirile lor şi descrierile nu erau decât în cehă.

Zoo Praga_06

Zoo Praga_07

Pentru mai multe informaţii puteţi consulta site-ul lor.

Zoo Praga_10

Zoo Praga_05

Zoo Praga_11

Advertisements

One thought on “Grădina zoologică din Praga

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s