Sărbători de iarnă la Paris

Paris_Christmas_08

Vremea din ce în ce mai rece, mirosul de portocale şi ceaiul cald cu scorţişoară pe care îl mai beau seara mă fac să simt tot mai aproape Sărbătorile de iarnă. Ştiu că mai e până atunci mai bine de o lună, dar îmi place mult perioada de aşteptare de dinainte, aşa că de ce nu aş prelungi-o?

De Sărbători respectăm tradiţia bine cunoscută: Crăciunul în familie (de fapt un maraton al vizitelor la părinţi şi rude) şi Anul Nou cu prieteni dragi.

O singură dată am făcut excepţie şi am petrecut Sărbătorile la … Paris. Şi au fost cele mai frumoase de până acum. Sigur, la magie au contribuit şi faptul că erau primele noastre sărbători petrecute împreună, că nu ne mai văzuserăm de 3 luni and so on.

Paris_Christmas_11

Paris_Christmas_04

Nu a fost zăpadă, în schimb brazii împodobiţi, luminiţele din oraş şi din magazine, ornamentele şi tot arsenalul au făcut atmosfera de sărbătoare.

Paris_Christmas_01

Paris_Christmas_05

Luci a stat două săptămâni şi zilnic am vizitat câte o bucăţică de Paris. Nu îmi mai amintesc exact care a fost planul pentru fiecare zi, deşi îl pusesem la punct înainte să ajungă el (păcat că nu am păstrat foaia pe care notasem, aş fi pus-o în cufărul cu amintiri din călătorii 🙂 ). Ştiu că în prima zi de Crăciun am fost la slujbă la o capelă românească, apoi am vizitat Notre Dame şi ne-am plimbat în zonă, iar pe seară ne-am oprit în drum spre “casă” în piaţa de Crăciun amenajată în zona La Défense, unde am băut vin fiert.

Paris_Christmas_03

Paris_Christmas_10

De Revelion a fost cu peripeţii. Am vrut să vedem focuri de artificii pe Champs-Élysées. La 12 fără eram deja acolo, alături de mulţi oameni veseli, pregătiţi cu şampanie şi pahare. Am aşteptat însă degeaba artificiile. În schimb ceva s-a întâmplat (nici acum nu ştiu ce), am auzit geamurile unor magazine spărgându-se, lumea a început să ţipe şi imediat au apărut jandarmii care păreau să urmărească pe cineva. Am reuşit să ne strecurăm pe o stradă lăturalnică şi ne-am oprit la prima staţie de metrou pe care am întâlnit-o. Şi am râs de începutul atipic pentru un Nou An pe care l-am avut. 🙂

Paris_Christmas_02

Paris_Christmas_09

Paris_Christmas_07

Paris_Christmas_06

Paris_Christmas_13

Anul acesta o să avem o altă premieră: de Moş Nicolae o să fim la Bruges. Nu am premeditat, aşa s-a nimerit. Dar presimt din nou că vom simţi magia Sărbătorilor la maximum, mai ales că orăşelul ăsta arată aşa.

Advertisements

2 thoughts on “Sărbători de iarnă la Paris

  1. Practic Craciunul asta il petreci in poveste. Superb orasul – te invidiez! 🙂 Articolul tau mi-a trezit niste amintiri frumoase – am fost si noi cateva zile la Paris intr-o iarna, in decembrie. Nu am petrecut sarbatorile aici, insa am prins orasul “gatit”. Am fost si la targul din La Defense, am urcat pe Arcul de Triumf noaptea si am privit orasul, am petrecut destul de mult timp prin localuri, ca sa ne incalzim… 🙂 Nu am scris niciodata despre asta, pentru ca apoi ni s-a furat laptop-ul si am pierdut toate pozele din el. Mai multe vacante… Multumesc pentru aducere-aminte. Vacanta placuta!

    • Multumim! Craciunul tot cu familia acasa il petrecem si anul asta. La Bruges ajungem exact peste doua saptamani si va fi un city-break, asa ca vom intra in atmosfera magica mai devreme. 🙂 Imi pare rau pentru pozele voastre, dar chiar si in lipsa lor mi-ar placea sa citesc impresiile tale despre ce ati vizitat si cum a fost. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s