Barcelona lui Gaudi

Barcelona_Parc Guell_26

În ultimul timp văd pe Instagram multe imagini cu Barcelona. Pe lângă dorul pe care mi-l trezesc, îmi dau seama că prea puţin (spre deloc) am scris despre ea. Am vrut să las impresiile şi amintirile să se aşeze şi uite că le-am lăsat cam mult.

Acum, după aproape doi ani, îmi amintesc nu doar de mare, de spiritul tânăr al Barcelonei sau la aglomerata La Rambla, ci mai ales de Gaudi. Barcelona e un oraş complet, cu extrem de multe locuri de văzut şi lucruri de făcut, dar cred că arhitectura lui Gaudi îi dă un mare plus.

Ca nişte călători conştiincioşi, citisem înainte despre cât de genial este Gaudi. Dar cu toată pregătirea, după fiecare obiectiv al lui vizitat, am fost tot mai încântaţi.

Dincolo de liniile curbe, de motivele animale şi vegetale, de mozaicul special (trencadis) reprezentative pentru toată arhitectura lui, pentru mine este şi mai impresionantă povestea omului care şi-a dedicat mai bine de jumătate din viaţă celei mai importante opere a lui – Sagrada Familia. Din păcate nu a terminat-o, iar sfârşitul lui a fost unul trist – lovit de un tramvai, a fost dus prea târziu la spital pentru că trecătorii l-au luat drept un cerşetor. Paradoxal, la înmormântare jumătate dintre locuitorii Barcelonei au venit să îl omagieze.

 

Casa Batlló
Încă din prima seară am trecut prin faţa Casei Batlló şi am admirat-o de afară. Începea Noaptea Albă a Muzeelor şi pentru că nu era inclusă în lista muzeelor deschise în acea noapte, am revenit la ea în altă zi. Casa Batlló este o restaurare a unei case mai vechi, care mie mi-a plăcut tare mult.

Barcelona_Casa Batllo_01

Barcelona_Casa Batllo_05

Barcelona_Casa Batllo_10

This slideshow requires JavaScript.


La Pedrera (Casa Milla)
După Casa Batlló, următoarea casă ce poartă semnătura lui Gaudi a fost La Pedrera, de data aceasta proiectată şi construită în întregime de el. Casa Milla se află pe renumitul bulevard Passeig de Grácia şi din 1984 face parte din patrimoniul UNESCO.
Când am vizitat-o noi, la faţadă se făceau lucrări de restaurare, în schimb interiorul şi acoperişul nu erau în şantier.

Barcelona_La Pedrera_12

Barcelona_La Pedrera_13

Barcelona_La Pedrera_16

This slideshow requires JavaScript.


Sagrada Familia
Dacă în prima parte a zilei vremea a fost mohorâtă, când am ajuns la Sagrada Familia a început să plouă torenţial. Dar asta nu a speriat turiştii care aşteptau la rând, mai degrabă i-a îndemnat să fie o masă mai compactă, ca să se mai încălzească.
Cred că a fost cel mai lung rând de aşteptare pe care l-am văzut pentru vizitarea unei catredrale, ceea ce nu e de mirare, având în vedere că Sagrada Familia este cea mai cunoscută construcţie a lui Gaudi şi cel mai vizitat obiectiv turistiv din Spania. Începută în 1892, se preconizează că va fi gata în 2026. Cine e curios poate vedea pe site-ul oficial al catedralei cum va arăta când va fi gata.

Barcelona_Sagrada Familia_21

Barcelona_Sagrada Familia_18

This slideshow requires JavaScript.


Parc Güell
Pentru Parcul Güell am ales o după-amiază cu soare, dar am fi fost mai inspiraţi dacă l-am fi vizitat dimineaţa, să avem timp şi lumină suficiente pentru a-l explora îndeajuns.
Parcul Güell face şi el parte din patrimoniul UNESCO. Tot aici se găseşte şi casa în care Gaudi a locuit în ultimii ani – „La Torre Rosa”, astăzi transformată în muzeu.

Barcelona_Parc Guell_26

Barcelona_Parc Guell_27

Barcelona_Parc Guell_23

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s