Road trip în Moldova – împrejurimile Chişinăului

Milestii_Mici_Moldova_8

Anul trecut, în august, vizitam pentru prima dată Chişinăul. Am promis că revenim în Moldova şi iată-ne din nou la Chişinău, chiar dacă planul iniţial era să vedem o altă zonă a ţării de peste Prut. Pentru că nu am avut mult timp de organizare înainte şi doar două zile pentru excursia noastră, am hotărât să fie în împrejurimile capitalei.

Itinerariul nostru a cuprins obiective reprezentative pentru Moldova – o cramă şi o mănăstire, dar şi o surpriză extrem de plăcută – un conac în restaurare care urmează să fie deschis publicului din septembrie.

Conacul_lui_Manuc_Moldova_1

Conacul lui Manuc Bei

Prima oprire după trecerea vamei a fost la Hânceşti, pentru conacul lui Manuc Bei. Am lăsat maşina lângă statuia imensă care veghează de pe deal oraşul şi am pornit pe jos către conac, pe lângă lac.

Hancesti_Moldova_2

Hancesti_Moldova_1

Găsisem pe internet informaţii cum că ar fi în restaurare şi aproape gata, deşi termenele de finalizare au fost amânate. Şi pentru că nu am găsit informaţii recente despre evoluţia lucrărilor, am zis să ne încercăm norocul.

Conacul_lui_Manuc_Moldova_5

Partea proastă e că cea mai mare parte a drumului de la Albiţa până la Hânceşti e rea şi pe alocuri în refacere. Ajunşi la conac, şi aici se lucra de zor. Ne-am învârtit, am făcut câteva poze şi înainte să plecăm am întrebat pe unul dintre muncitori dacă nu se poate vizita nimic.

Partea bună este că acesta s-a oferit să ne facă un tur rapid al conacului pentru că am venit de la Iaşi şi ne-a împărtăşit multe informaţii despre povestea lui Manuc şi a conacului. Citisem înainte despre importantul om politic care în 1812 a intermediat tratativele ruso-turce din 1812 şi în jurul căruia s-au ţesut multe legende (numele lui îl asociam mai degrabă cu hanul din Bucureşti). Dar poveştile spuse cu graiul moldovenesc au mult mai mult farmec decât ce am citit pe internet. Conacul arată foarte bine şi abia aştept să îi vedem finalizat, când va fi gata de primit vizitatori.

Conacul_lui_Manuc_Moldova_2

Conacul_lui_Manuc_Moldova_3

Conacul_lui_Manuc_Moldova_4

Mileştii Mici

Următoarea oprire a fost la cramele Mileştii Mici, la câţiva kilometri de Chişinău. Nu ne-am gândit înainte să facem rezervare pentru vizită, dar am găsit locuri libere la următorul tur în grupul cu limba engleză. Aşa că alături de alţi străini veniţi în vizită în Moldova, am parcurs kilometri în oraşul vinicol subteran, cu „străzi” cu nume de vinuri, printre butoaie mari şi galerii cu sticle de vin aflat în hibernare. Tunelurile care se parcurg de vizitatori cu maşina personală au o lungime de 55 de kilometri, dar galeriile calcaroase au o lungime totală de 200 kilometri. Piatra care a fost scoasă din galerii a fost folosită pentru ridicarea clădirilor din Chişinău, de unde şi numele de „oraşul alb” al capitalei.

Milestii_Mici_Moldova_2

Cramele Mileştii Mici sunt cunoscute pentru condiţiile optime de păstrare a vinului (temperatură, lumină şi umiditate), de aceea vinurile din anii cu recoltă bună au fost aduse aici pentru învechire. Cramele au intrat în cartea recordurilor pentru cea mai mare colecţie de vinuri.

Milestii_Mici_Moldova_3

Milestii_Mici_Moldova_5

În ciuda embargoului rus asupra vinului moldovenesc, vinurile de la Mileştii Mici au cerere în Europa şi China, iar clienţii care cumpără cel puţin 50 de sticle de vin au opţiunea de a „închiria” spaţii de depozitare a sticlelor.

Ne-a plăcut mult nu doar turul, ci şi ghidul (aş zice cel puţin la fel de bine pregătit ca cei cu care am interacţionat în alte ţări) şi cât de bine au pus în valoare tot spaţiul de la Mileştii Mici ca să fie atrăgător pentru turişti. Bravo lor!

Milestii_Mici_Moldova_1

Milestii_Mici_Moldova_7

Pentru ca vizita să fie completă, e nevoie de câteva sticle de vin ca suvenir, preţurile sunt incredibile şi vinul tare bun. 🙂

Mănăstirea Căpriana

Crame şi vinării sunt multe în Moldova, la fel şi mănăstiri şi biserici. Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi şi cunoscute în Basarabia, la aproximativ 35 de kilometri de Chişinău. Drumul până la ea e foarte plăcut, mărginit de podgorii şi păduri. Pentru că se află într-o depresiune, de sus se văd satul şi mănăstirea.

Manastirea_Capriana_Moldova_4

Restaurate astăzi, cele trei biserici din cadrul mănăstirii au avut de suferit în perioada sovietică, fiindu-le furate icoanele, obiectele de cult şi biblioteca (una dintre cele mai bogate din ţară). Liniştea care domneşte azi aici face greu de crezut că în trecut una dintre biserici fusese transformată în depozit şi alta în „club sătesc”, iar chiliile în sanatoriu TBC pentru copii.

Manastirea_Capriana_Moldova_3

Manastirea_Capriana_Moldova_1

Manastirea_Capriana_Moldova_2

Cazarea

Noaptea am petrecut-o la Vila Dumbrava, în satul cu acelaşi nume de lângă Chişinău. Fiind cu maşina, deplasarea nu a fost o problemă, mai ales că nu Chişinăul a fost obiectivul principal al vizitei noastre. În schimb, condiţiile au fost foarte bune, alături de micul dejun inclus şi piscina din curte, perfectă pentru a te răcori la finalul unei zile fierbinţi de august. Camera am rezervat-o pe booking.

Vila_Dumbrava_Moldova_1

Vila_Dumbrava_Moldova_2

În micul nostru road trip în Moldova am văzut multe peisaje frumoase şi de când ne-am întors tot mai găsesc locuri pe care le pun pe listă pentru următoarea vizită. Păcat că drumurile sunt rele (nu toate), maşina a avut de suferit, dar sunt atâtea lucruri care compensează – bunătatea oamenilor, locuri faine de descoperit, mâncarea delicioasă, preţurile accesibile. Sperăm să ne molipsim cât mai mult prietenii să viziteze Moldova! 🙂

Advertisements

One thought on “Road trip în Moldova – împrejurimile Chişinăului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s