Paris după 10 ani

paris_10

RO: De obicei nu ne întoarcem în locurile pe care le-am mai văzut. Lumea e atât de mare, că nu o putem vedea într-o viaţă, aşa că încercăm pe cât posibil să ajungem în locuri noi. Cu Parisul am făcut o excepţie. După bursa Erasmus de 4 luni acolo, mi-am dorit foarte mult să mă întorc. Abia acum, la aproape 10 ani distanţă, am găsit prilejul cel mai bun: aniversarea noastră de 10 ani.

paris_17

Cum am găsit Parisul după atâţia ani? Altfel decât mi-l aminteam: mult mai aglomerat, cu mai mulţi cerşetori şi mai multă mizerie pe străzi. Sau poate erau şi atunci, dar nu le-am băgat în seamă. Ce e sigur e că acum se pune mult mai mult preţ pe siguranţă. După atacurile din Franţa, acum se fac controale amănunţite la intrarea în muzee şi centre comerciale. E atât de trist unde s-a ajuns.

paris_13

Ce-i drept, nici vremea pe care am prins-o nu a fost grozavă. Ninsoare şi ploaie măruntă, cerul înnorat tot timpul şi frig cât cuprinde. Abia în ultima zi a ieşit soarele pentru câteva minute, cât să ne arate cât de fain ar fi fost cu el de partea noastră. Dar am fi nebuni să spunem că nu ne-a plăcut. Am pleca şi mâine din nou! Parisul rămâne pentru noi o destinaţie pentru suflet, unde am vrea să revenim de câte ori vom reuşi.

paris_04

Planul era să vedem de data aceasta locuri noi din Paris, dar la faţa locului nostalgia ne-a făcut să ne întoarcem în multe din cele pe care le mai vizitasem. Emoţionant şi amuzant să te întorci în timp, să străbaţi aceleaşi străzi, să te pozezi în aceleaşi locuri ca acum un deceniu şi să tot întrebi „Mai ţii minte când..?”.

paris_14

Acestea sunt câteva impresii la cald după ce ne-am întors de la Paris. Ce am vizitat, locurile preferate din Paris şi imagini de atunci şi de acum vor urma cât de repede. Închei cu câteva ponturi pe care le-am descoperit singuri sau despre care am citit, şi care sper să fie de folos celor care urmează să meargă la Paris.

paris_11

  • Biletul Paris visite ne-a ajutat să ne mişcăm rapid dintr-o zonă în alta. Acesta îţi asigură transportul cu metroul, RER-ul şi autobuzul  în zonele 1-3 sau 1-5 ale Parisului, timp de 1, 2, 3 sau 5 zile consecutive.
  • În fiecare primă duminică din lună, intrarea este liberă la majoritatea muzeelor. Partea proastă este că sunt mult mai lungi cozile decât de obicei.
  • Seara, la ore fixe, Turnul Eiffel începe să sclipească. 20,000 de becuri se aprind aleatoriu şi jocul durează cinci minute.  O poziţie bună de unde se poate vedea spectacolul este Jardins du Trocadéro.
  • Biletul Paris Visite asigură şi urcarea cu funicularul către Basilica Sacré Coeur, dar şi Montmartrobus-ul, un autobuz care te plimbă pe străduţele înguste, care urcă şi coboară, din Montmarte.
  •  Turul gratuit al oraşului este un punct de plecare pentru vizita Parisului, mai ales atunci când nu ai foarte mult timp la dispoziţie. Turul nostru a durat în jur de 2,5 ore şi a fost doar în partea centrală a oraşului. Merită din plin.
  • Dacă zburaţi la Paris cu o firmă aeriană low-cost, cel mai probabil veţi ateriza la Beauvais. De aici un autocar face legătura cu Parisul (Porte Maillot). Biletele se pot cumpăra de la ghişeul de la ieşirea din aeroport, dar dacă le cumpăraţi online, preţul e mai mic. Mai multe detalii găsiţi aici.

paris_08

EN: Usually we don’t come back to places we’ve already been to. The world is too big to see it in a lifetime, that’s why we try to get to new destinations every time. But Paris was an exception. After my Erasmus experience in Paris ten years ago, I promised myself to go back there sometime. And now we found the best occasino: our ten year anniversary.

paris_15

How did I find Paris after so many years? More different than I remember it: more crowded, with much more beggars and dirty streets. Or maybe that was also the case years ago and I didn’t pay attention to it. What I know for sure is that France has boosted the security measures. Because of the recent attacks, in museums and commercial centers you have to go through increased security checks. It’s really sad what is happening.

paris_01

Unfortunatelly, the weather wasn’t  great either. It rained and snowed, the sky was heavy all the time and it was really cold. The sun came out only for a couple of minutes in our last day, just to show us how great it would have been with it on our side. But it would be crazy to say that we didn’t enjoy our city break. We would go back in a heart beat.  Paris remains the city of our hearts and we would like to return here every time we can.

paris_12

Our plan was to discover new places in Paris, but we got nostalgic and we wanted to see again the places we’ve already been to.  It was both thrilling and funny to go back in time, to wonder the same streets, to take photos in the same places as a decade ago and keep asking „Do you remember when…?”.

paris_03

These are some of our thoughts  after our second  visit to Paris. The touristic attractions, our favourite places and lots of photos from then and now will make the subject of my future posts. I will end up with some tips for visiting Paris, that we found out by ourselves or  that we read about. I really hope they will be helpful.

paris_05

  •  In order to get faster from one place to another, we bought the Paris Visite travel card. This allows you to travel on metro, bus and RER lines and  is valid for 1, 2, 3 or 5 consecutive days in the zones 1-3 or 1-5 of the city.
  • Every first Sunday of the month most of the museums offer free entry. The bad news is that the waiting lines are much longer than usual.
  • In the evening the Eiffel Tour begins to sparkle and the lights show takes about five minutes. A great spot to see this show is the Trocadero Gardens.
  •  The Paris Visite card allows you to ride the Montmarte funicular that takes you from the bottom of the hill up to the Basilica of the Sacred Heart. You can also take the Montmartrobus to discover Montmartre district.
  •  The free city tour is a great way to start your visit, especially if you don’t have much time at your disposal. The tour we  took lasted about 2,5 hours and the guide showed us all the main highlights of the city center. It’s really worth it.
  •  If you fly with a low-cost airline company, most probably you will land at Beauvais Airport. There is a bus that connects the airport to Paris (Porte Maillot). You can buy the tickets from the bus office between the two terminals, but they are cheaper if you buy them online. Here you can find more details.

paris_16

paris_09

paris_06

paris_02

paris_18

 

 

 

 

Advertisements

5 thoughts on “Paris după 10 ani

  1. Se intampla acum cativa ani, in luna decembrie, sa vizitezi Parisul. De abia asteptam sa vad luminile de Craciun. Ei bine in acel an multi locuitori ai orasului se “plangeau” ca luminile erau printre cele mai putin stralucitoare din istoria recenta a orasului… just my luck :-). Cu siguranta o sa revizitez si o sa stau tot in cartierul Montmartre :). Ms frumos pentru articol!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s