Paris – ziua 1

paris_06

10 februarie, vineri dimineaţă. Bagajele sunt făcute de aseară, totul e pregătit. Luăm micul dejun, câte o cafea mare cu lapte şi începem în forţă ziua în care aniversăm 10 ani de când suntem împreună. Plecăm la Pariiiiiiis! Nerăbdare, emoţii, melancolie, de toate avem în bagaj, mai puţin cardul de memorie pentru aparatul foto, dar asta observăm abia la Paris.

Aterizăm la Beauvais, după un zbor de aproximativ 3 ore, timp în care punem la punct planul pentru weekend. La ieşirea din aeroport, două fete ne întâmpină cu ciocolată caldă de la Starbucks. Luăm autocarul şi ajungem în sfârşit în Paris, unde ninge mărunt şi e frig, deşi prognoza meteo arăta temperaturi pozitive.

Ne cazăm în zona La Défense, iar din cameră vedem Sena şi ninsoarea. Vrem să facem poze, şi ce să vezi: cardul de memorie nu e în aparatul foto, a rămas acasă. Nu-i nimic, ne descurcăm cu telefonul până cumpărăm altul.

paris_01

Nu stăm mult pe gânduri, e după-amiază şi vrem să profităm de lumina care a mai rămas, aşa că plecăm să explorăm. În drumul până la metrou, trecem pe lângă zgârie-norii de la La Défense, unde corporatiştii îmbrăcaţi în costume sunt în pauză la fumat afară.  Îmi place mult zona asta modernă a Parisului, total diferită de Parisul “clasic”.

Prima destinaţie: Champs-Élysées. Luăm metroul până la Arcul de triumf şi apoi pe renumitul bulevard. Facem un du-te-vino de pe o parte pe alta, ca să ne bucurăm în egală măsură de clădirile frumoase şi magazinele cu vitrine şic pe ambele părţi. Am ţinut să vedem Champs-Élysées pe lumină, pentru că data trecută ne-am plimbat pe aici doar noaptea. Acum aş vrea să văd Champs-Élysées pe timp de vară, cu copacii înverziţi.

S-a înnoptat repede, până am ajuns la Place de la Concorde era deja întuneric. Numai bine cât să ne iasă roata colorată şi luminoasă în poze. Şi dacă tot eram în zonă, am mai mers  puţin pe jos spre Catedrala La Madeleine, un alt loc care ne trezeşte amintiri. Pe Rue Royalle, care leagă Place de la Concorde de Place de la Madeleine, sunt iarăşi magazine de renume, cu vitrine atractive.

Marea reîntâlnire a fost cu turnul Eiffel.  Am stat minute bune să ne uităm la el şi să îl pozăm. Pentru că mai era până la ora fixă, când începe jocul de lumini, am mers spre Jardins du Trocadero şi ne-am găsit un loc bun de unde să privim spectacolul. Turnul a început să sclipească pe fundalul uralelor de bucurie ale turiştilor adunaţi acolo.

Ne-am întors la La Défense şi apoi la hotel, dar nu înainte să luăm un card de memorie. Cu ocazia asta am ajuns la centrul comecial Les Quatre-Temps, de lângă Grande Arche. Am fi zăbovit mai mult, dar era déjà foarte frig, aşa că am mers la hotel. Aici surpriză: pe fereastră se vedea vârful sclipicios al turnului Eiffel.

Cu aparatul acum pregătit şi cu perspectiva a încă două zile pline de Paris, ce poţi să-ţi doreşti mai mult?

3 thoughts on “Paris – ziua 1

  1. Multi ani frumoși, cu destinații încântătoare va doresc în continuare!
    Sunt faine articolele tale, mi’am notat câteva idei pentru călătoriile noastre viitoare!
    Si la multi ani, cu anticipație!

Leave a comment