Citybreak în Sicilia – Siracuza

Siracusa_10

În prima dimineaţă în Sicilia am plecat devreme spre Siracuza, ca să fim siguri că avem suficient timp să explorăm oraşul. Am moţăit un pic până la destinaţie, cât să ne mai refacem după o noapte în care muzica de la terasele de lângă hotel nu ne-a prea lăsat să dormim (noroc că în serile următoare am fost prea obosiţi ca să mai auzim ceva).

Siracusa_22

Într-o oră şi un pic eram la destinaţie, iar autogara e destul de aproape de Ortigia, oraşul vechi.  Siracuza are două mari zone importante care merită vizitate: Ortigia, care după noi, e esenţa oraşului, şi Parcul Arheologic, cu teatrul grec, grota numită Urechea lui Dionisos şi alte vestigii importante.

Siracusa_24

Noi am început cu Ortigia şi i-am dedicat 90% din timpul petrecut acolo, fără să ne gândim că pentru vizita teatrului grec şi a celorlalte ruine din complex ne-ar fi trebuit mai mult timp decât ne rămăsese ca să prindem şi cursa înapoi spre Catania. Şi mai era şi o căldură obositoare, iar umbră nu prea părea să fie din ce vedeam de la intrare. Aşa că fără prea multe regrete, am zis pas acestui obiectiv, consolându-ne cu gândul că a doua zi urma să vedem teatru grec din Taormina, mult mai spectaculos din ce văzusem în ghiduri. Singurul regret a fost că nu am stat mai mult în Ortigia.

Siracusa_03

Siracusa_21

Ortigia, oraşul vechi, este o mică insulă legată de oraşul modern printr-un dig rutier. Oraşul a fost construit de greci înainte de Hristos şi este locul unde s-a născut Arhimede.  Refăcute după un cutremur important din secolul al XVII-lea, cele mai multe clădiri sunt baroce, unele mai degradate, altele într-o stare mai bună, dar toate foarte arătoase.

Siracusa_07

E clişeic să spun că ne-am plimbat pe străduţele alea faine, uimiţi de cât de frumoase sunt şi oprindu-ne la fiecare colţ ca să mai surprindem un cadru care trebuia neapărat pozat. Dar asta am făcut mai toată ziua. Şi ne-am ascuns cât am putut de soare, pentru că am prins o vreme toridă. Şi am mâncat muuult. 🙂

Înainte de prânz, toate restaurantele şi majoritatea teraselor erau închise, aşa că ne-a luat puţin să găsim un loc de unde să luăm micul dejun. Treji de câteva ore, nu apucasem încă să mâncăm nimic. Nişte arancini cu sos ragu şi prosciuto cu mozarella şi-au făcut treaba până puţin după  12, când toate restaurantele s-au deschis, gata să primească turiştii flămânzi. La prânz am mâncat aşa de mult că abia ne mai mişcam după (porţiile mari de paste şi caponata ne-au pus capac). Am rezolvat cu mişcare şi puţină siestă la umbră şi cu vedere la mare. 🙂 Pe o porţiune paralelă cu marea este o zonă pietonală umbrită de o parte şi de alta de nişte copaci cu coroane mari, unde poţi să stai liniştit pe o bancă şi să îţi mai odihneşti picioarele (sau burţile, după caz). 🙂

Siracusa_05

Centrul Ortigiei, dominat de clădirea Domului, mi-a plăcut cel mai mult – clădirile în culori deschise şi luminate de soare (la polul opus faţă de Catania), animaţia, grupurile de turişti de toate vârstele şi muzica cântăreţilor stradali, toate dau farmec zonei centrale.

Siracusa_15

Siracusa_14

Nu am apucat noi să vedem Parcul arheologic, dar în Piazza Pancali tot am văzut Templul lui Apollo, care se pare că e cel mai vechi templu doric din Sicilia. Şi alături, la o biserică veche, veche, o nuntă.

Siracusa_18

Ortigia are şi o mică plajă, o plajă cu pietricele colorate, dar care nu sunt foarte confortabile dacă vrei să stai la soare sau să intri în mare. Am intrat în apă, dar doar pentru un mic popas, pentru că soarele ardea prea tare.

Siracusa_12

Siracusa_11

Am plecat din Siracuza nu doar cu cardul plin de poze, dar şi cu inima plină de toate peisajele frumoase pe care le-am văzut. Cumva excursia noastră în Sicilia a avut un crescendo, în sensul că ne-a plăcut Catania, dar Siracuza a fost şi mai faină, iar Taormina din ziua următoare le-a întrecut pe toate. 🙂

Siracusa_23

Siracusa_20

Siracusa_16

Siracusa_13

Siracusa_17

Siracusa_09

Siracusa_04

Siracusa_06

Siracusa_07

Siracusa_02

Siracusa_08

Siracusa_01

Siracusa_25

Siracusa_19

Advertisements

2 thoughts on “Citybreak în Sicilia – Siracuza

  1. Draga Oana, sunt convinsă că voi mai mult călătoriți ca sa gustati deliciile locale! Nu de alta, dar cam asta e si obiectivul meu principal.
    Noroc ca acolo unde-i fain, si mâncarea e buna ;)!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s