Călătorii în 2 şi jumătate

 

DSC_5746

Călătoriile din 2017 au fost aproape toate în formula de 2 + bebe în burta, cu excepţia Parisului, în februarie, când încă nu se instalase minunea. Prima parte a anului (şi sarcinii) am încercat să călătorim cât mai mult, preconizând că va urma o perioadă mai secetoasă din acest punct de vedere.

Deşi îmi imaginam altfel vara (undeva pe un ţărm grecesc), a trebuit să stau o perioadă la pat, aşa că ne-am mai domolit. Când s-au remediat problemele, am dat o fugă la mare (abia aşteptam o bălăceală ca să mă mai dezmorţesc). Apoi în ultimele luni ne-am potolit de tot, burta era deja maaare şi ne-am limitat doar la plimbări uşoare în oraş.

***

Piatra Neamţ – martie

Cum ziua mea a căzut în weekend, am sărbătorit-o la Piatra Neamţ. Aveam o mică bănuială că sunt însărcinată, dar abia acasă mi s-a confirmat. La Moft de Piatra Neamt am savurat ultimul cappuccino din perioada sarcinii, pentru ca în scurt timp nu am mai putut suporta nici mirosul, nici gustul cafelei. (Abia prin luna a opta mi-am mai revenit).

Piatra Neamt

DSC_0312

În alta ordine de idei, dacă vă place cafeaua şi locurile cozy, e musai o oprire la Moft când ajungeţi în Piatra Neamţ.

Moft Piatra Neamt

Ciocăneşti, Suceavaaprilie

Despre excursia la Ciocanesti, cu ocazia festivalului oualor incondeiate, am povestit aici mai mult. Pe scurt – vreme frumoasă de primăvară, prieteni, mâncare tradiţională şi peisaje bucovinene.
Ciocanesti

Chişinău, Orhei, Cricovamai

Weekendul prelungit de 1 mai l-am petrecut aproape de Iaşi, în cealaltă Moldovă. Din fericire, cu exceptia repulsiei faţă de cafea şi carne, am putut să mă bucur de bunătăţile moldoveneşti. Cum a fost, ce am făcut şi întreaga experienţă sunt povestite aici.
Chisinau_2

Chisinau

Orheiul vechi

Las Vegasmai (doar pentru tătic)

Anul 2017 va fi memorabil pentru el pentru apariţia lui bebe, dar şi-l va aminti şi datorită vizitei în Las Vegas. În ziua când pleca am aflat că bebeluşul va fi băiat şi i-am dat vestea prin telefon chiar înainte de check-in.

(Poate îl conving să scrie şi el un articol despre Las Vegas. 🙂 )

 Las Vegas

Siciliamai

Vacanţa în Sicilia a fost de departe cea mai frumoasă din 2017. Singura problemă a fost să mă temperez cu fructele de mare. Doar am gustat, dar zău ca aş fi devorat cantităţi considerabile. Despre citybreak-ul nostru în Sicilia am povestit pe larg în mai multe articole.

Siracuza

Siracuza_2

Taormina

Berlin – iunie

Un citybreak controversat aş zice, mi-a plăcut si nu prea. M-am simţit obosită mai tot timpul şi mi-a lipsit entuziasmul, efecte pe care le-am pus pe seama sarcinii, dar şi a faptului că noaptea dormeam prost din cauza gălăgiei de la terasa hotelului. Berlinul e complex, are multe de oferit, păcat ca eu nu am avut starea necesară să mă bucur din plin de el.

Berlin_2

Berlin

Berlin_1

Mănăstirile Moldovei – iunie

Tot în iunie au venit părinţii mei în vizită şi pentru că mama îşi dorea de mult să ajungă la mănăstirile din nordul Moldovei, am zis că e momentul perfect. Chiar dacă vremea nu a fost prietenoasă (a plouat mai tot timpul şi a fost frig), curţile pline de flori şi verdeaţă ale mănăstirilor sunt cel putin la fel de atrăgătoare. Am fost la Agapia, Văratec şi Secu. Pe drumul de întoarcere am adunat soc, apoi ne-am încălzit cu o ciocolată caldă la un popas. Mamei i-a plăcut, misiune îndeplinită, data viitoare vedem şi altele.

Manastirea Secu

Manastirea varatec

Miercurea Ciuc – august

La Miercurea Ciuc ajungem măcar o dată pe an, să ne vizităm naşii. Ne place mult oraşul, şi vara, şi iarna,  iar weekend-ul din august, cu răcoare şi relaxare, a fost binevenit. Tot atunci am fost pentru prima dată la Lacul Sfânta Ana.

Lacul Sfanta Ana

Marea Neagră + Sărata Monteoru – august

Câteva zile ne propusesem să stăm la mare, dar dupa două zile de vreme frumoasă, a început să plouă, se anunţa ploaie în continuare, nepoţica noastră răcise, aşa că ne-am întors acasă la Galaţi.

Mangalia

Cum mai aveam zile de concediu, am tras o fugă şi în Buzau, la Sărata Monteoru. Mare lucru nu am făcut, ne-am bălăcit o zi întreagă la piscină, am mâncat bine şi ne-am plimbat în micuţa staţiune. În zonă sunt Vulcanii noroioşi, Mănăstirea Ciolanu şi un ansamblu de sculpturi chiar lângă mănăstire, pe care le-am văzut pe drumul înapoi spre casă.

Sarata Monteoru

Buzau

***

Acum, după ce bebe a venit, facem planuri, negociem si ne imaginam cum vor fi de acum călătoriile noastre. Imediat ce vine primăvara vrem să pornim la drum. 🙂

DSC_0097

 

Advertisements

One thought on “Călătorii în 2 şi jumătate

  1. Uite asa aflu si eu intreaga poveste si cam in ce împrejurări a venit Micul Print! Plimbati’l in continuare, călătoriile voastre vor fi si mai bogate prin ochii lui de mic explorator. Abia astept urmatoarele articole!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s