Köln – 10 atracţii turistice

Koln_16

Köln (Cologne) a fost primul nostru contact cu Germania şi de atunci am revenit în fiecare an într-un oraş german. Köln e al patrulea ca dimensiune din Germania, iar localizarea lui îţi permite să vizitezi şi alte obiective sau orăşele în apropiere, ceea ce am şi făcut în vacanţa noastră din 2014. Ne-am cazat în Köln şi în jurul lui am planificat tot itinerariul.

Koln_08

Am rămas în Köln suficient timp cât să vedem principalele obiective pe îndelete, ba chiar ne-am şi îndepărtat de centru, să vedem cum arată zonele mai putin turistice.

Cele mai multe puncte de interes sunt concentrate în centrul vechi (Altstadt) şi în apropiere, astfel că nu am avut nevoie de mijloace de transport. Am făcut o listă cu 10 obiective/activităţi pe care le-aş recomanda pentru un weekend sau câteva zile în Köln, cu menţiunea că mai pot fi adaugate şi multe altele. Ce am notat este ce am văzut şi făcut noi.

Koln_05

  1. Vizitează catedrala

Domul din Köln este imaginea emblematică a oraşului, care apare în toate vederile şi ghidurile cu şi despre Köln. Nici nu e de mirare, având în vedere că e cea mai mare biserică din Germania. Chiar dacă ai mai văzut-o în imagini, pregăteşte-te să fii surprins. Imediat cum ieşi din gară, catedrala gotică cu cele două turle te întâmpină în toată măreţia ei. E inclusă în patrimoniul UNESCO, iar vizitarea este gratuită.

Koln_06

  1. Plimbă-te prin centrul istoric

Căsuţele colorate şi străduţele pietruite din centrul vechi sunt printre puţinele rămăşiţe din timpurile trecute ale acestui oraş modern. Chiar şi aceste clădiri au fost în mare parte refăcute după Al Doilea Razboi Mondial şi găzduiesc astăzi restaurante, hoteluri şi berării.

Koln_02

Koln_04

  1. Încearcă mâncarea delicioasă în berării

În ultima zi de vacanţă am sărbătorit 3 ani de căsătorie cu o cină într-o berărie din centru. Îmi lasă gura apă când îmi amintesc cât de bun a fost totul. Un fel specific pentru bucătăria cologneză e Himmel und Ääd, în traducere Rai şi Pământ, iar în general cine este fan al cărnii de porc în combinaţie cu cartofi nu va fi dezamăgit. La capitolul băutură, majoritatea barurilor servesc berea Kölsch, care se produce în oraş. Berea ne-a fost adusă imediat cum ne-am aşezat la masă, iar obiceiul e ca paharul să fie umplut fără ca tu să ceri acest lucru – când nu mai vrei să bei, doar aşezi coaster-ul pe pahar.

Koln_03

  1. Fă o plimbare pe podul Hohenzollern

Acest pod feroviar peste Rin traversat zilnic de aproximativ 1200 de trenuri este unul dintre obiectivele cele mai fotografiate din Köln. Are şi o zonă pietonală, iar miile de lacăte agăţate de îndrăgostiţi îl fac mult mai fotogenic.

Koln_07

Koln_12

  1. Mergi la shopping

Amatorii de cumpărături vor fi fericiţi în Köln. Schildergasse este una dintre cele mai apreciate străzi comerciale din Germania, şi alături de Hohe Straße, o altă stradă comercială importantă, oferă cam tot ce ţi-ai dori să cumperi: haine, încălţăminte, cărţi, bijuterii, ceasuri etc.

  1. Relaxează-te pe iarbă pe malul Rinului

A fost printre activităţile mele preferate din Köln, dar şi ale zecilor de tineri care, cu o bere alături, se relaxau şi mai bine. Puţin mindfulness la orizontală e binevenit, mai ales când ai tendinţa să te suprasoliciţi în călătorii, încercând să bifezi cât mai multe din ce ţi-ai propus.

Koln_15

  1. Priveşte Kölnul de la înălţime

Pentru imaginea de sus a orasului, am urcat în KölnTrianglePanorama, un turn de 103 m înălţime. Şi din turlele Domului sau telegondolă poţi privi oraşul de la înălţime, dar din turn ai o panoramă de 360 grade şi vezi şi Domul, şi Rinul şi podurile peste Rin.

Koln_09

Koln_10

  1. Vizitează grădina zoo

Dacă eşti în vacanţă cu copiii şi/sau nu îţi displace ideea vizitării unei grădini zoologice, cea din Köln are un număr impresionant de exemplare şi este una dintre grădinile cu cele mai bune condiţii din Europa pentru locatari. Despre vizita la zoo am povestit aici.

Zoo Koln

  1. Fă o croazieră pe Rin

În oraşele fericite care au un râu sau, şi mai fain, deschidere la mare, o plimbare pe apă e relaxantă, dar şi o ocazie de a vedea oraşul dintr-o altă perspectivă. Noi o lăsăm de obicei pe final, ca un fel de recapitulare a obiectivelor văzute, dar şi pentru că atunci oboseala e mai acută.

Koln_14

  1. Admiră apusul de pe treptele Deutzer Brücke

Când soarele se pregăteşte să apună, pe treptele de la Deutzer Brücke îndrăgostiţii şi fotografii îşi caută cele mai bune locuri. Privelistea oraşului cu Domul pe fundal e într-adevar superba, locul şi momentul sunt extrem de romantice şi fotografiile ies super.

Koln_18

Koln_11

Koln_01

Koln_13

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s