Amsterdam – aniversarea lui Robert

Amsterdam_17

La prima vedere, Amsterdamul nu pare cea mai babyfriendly destinaţie. Dar dacă n-am ajuns să îl vizităm înainte de bebe, am făcut-o cu el, la prima lui aniversare. Cu puţină documentare înainte despre locuri potrivite pentru un bebeluş şi multă flexibilitate din partea noastră, Amsterdamul s-a dovedit o alegere cel puţin la fel de bună ca orice alt oraş european.

Amsterdam_19

A fost un tur de forţă, cu dureri de spate şi picioare (pentru noi), cu răbdare ajunsă la limită (pentru toţi trei), dar şi cu mult râs şi continuă mirare de tot ce face nou băieţelul nostru.

Două zile pline am petrecut în Amsterdam plus încă două cu drumurile dus-întors. Exceptând ploaia, am prins o toamnă foarte colorată pentru luna noiembrie, cu temperaturi blânde.

Vremea ploioasă din prima zi ne-a cam încurcat planurile, a trebuit să îl purtăm pe Robert exclusiv în SSC întreaga zi (de aici durerile :D), iar el ar fi vrut să zburde (de-a buşilea atunci) mult mai mult decât în pauzele pe care le-am făcut. A doua zi am avut soare şi Robert a acceptat să stea puţin şi în cărucior, aşa că a fost mai bine.

Amsterdam_23

Drumul şi cazarea

Am zburat din Iaşi la Eindhoven şi din aeroport am luat autocarul către gara centrală din Amsterdam. La întoarcere am luat trenul până în Eindhoven, pentru că ne avantaja mai mult ca orar. A fost primul drum cu trenul pentru cel mic, iar curiozitatea şi contextul nou nu l-au lăsat deloc să doarmă, deşi tare bine i-ar fi prins un somn.

În schimb a fost neaşteptat de cooperant la ambele zboruri. A dormit, iar în restul timpului l-am întreţinut cu cărticele, jucării noi, uitat pe geam, o gustarică preferată.

Amsterdam_10

Cazarea în Amsterdam nu e ieftină deloc, mai ales în zone mai centrale. Am găsit însă o variantă bună ca preţ şi relativ aproape de centru – un fost vas de croazieră transformat în hotel, la aproximativ 10 minute distanţă de centru cu feribotul, care circulă gratuit la intervale de 15 minute.

Amsterdam_13

Ce am vizitat

Cu Robert nu mai facem planuri şi itinerarii. Am notat doar câteva obiective care păreau (şi au fost)  realizabile.

Amsterdam_22

Cred că dacă ai puţin timp la dispoziţie, cum a fost cazul nostru, cel mai simplu mod de a te bucura de Amsterdam e să te plimbi cât te ţin picioarele. Străzile, canalele, dar mai ales arhitectura caselor vechi din secolul al XVII-lea sunt superbe. Amsterdamul are avantajul că e micuţ faţă de alte metropole şi e uşor de vizitat.

Amsterdam_20

Feribotul ne lăsa la gară, iar de acolo ajungeam în câteva minute în centrul vechi, cu piaţa Dam, primăria din secolul al XVII-lea, muzeul Amstelkring, Casa Rembrandt.

În prima zi am vizitat piaţa de flori, singura piaţă din Europa construită pe apă. Găseşti aici o mulţime de bulbi de lalele, dar şi de alte plante, un suvenir perfect pentru acasă şi pentru cei dragi care iubesc florile. Sau dacă nu bulbi, poate câteva din sortimentele de brânzeturi olandeze. În zona centrală sunt multe magazine cu o mare varietate de brânzeturi, unde se pot face degustări gratuite.

Amsterdam_03

Vondelpark este cel mai mare parc din Amsterdam. Din păcate, noi l-am vizitat pe o ploaie măruntă şi ne-a părut tare rău ca Robert nu a avut ocazia să zburde pe iarbă (cum nu mergea încă în picioare, s-ar fi udat bine de-a buşilea).

Amsterdam_07

Amsterdam_08

Jordaan

A doua zi a fost senin, iar dimineaţa ne-am plimbat în Jordaan, un cartier superb al Amsterdamului (cartierul istoric al muncitorilor), cu canale, străzi pietruite şi case aristocrate tipic olandeze. Robert adormise în cărucior, era soare şi călduţ, aşa că ne-am bucurat intens de plimbare şi mai ales de arhitectura caselor.

Amsterdam_15

Amsterdam_16

Muzee

Amsterdamul stă foarte bine la capitolul muzee, se pare că are mai multe pe cap de locuitor decât orice alt oraş din lume. Noi nu ne-am făcut speranţe cu vizitatul muzeelor (ce-i drept, tare mult aş fi vrut să văd muzeul Van Gogh). Plimbându-ne prin Jordaan, ne-a apărut în cale Muzeul Lalelelor şi cum aveam nevoie de o pauză, am intrat. Preţul e de 5 euro, muzeul e micuţ, se vizitează rapid, iar magazinul de suveniruri prin care se trece spre muzeu e foarte cochet şi primitor.

Amsterdam_18

Biblioteca publică
Mai puţin cunoscută ca obiectiv turistic, biblioteca are la ultimul etaj o terasă cu o zonă de cafenea şi restaurant de tip self service (au şi scaune pentru bebeluşi), de unde se vede oraşul. Panorama e foarte frumoasa şi gratuită. La bibliotecă se ajunge uşor, e pe partea stângă de la ieşirea din gară.

Amsterdam_21

Amsterdam_24

Tur cu vaporul pe canale

Am lăsat plimbarea pe canale la final, când eram mai obosiţi, dar şi ca să revedem zonele importante ale oraşului. Obosiţi eram noi, nu şi Robi, care s-a trezit când comandantul ne-a urat bun venit la bord. Aşa că a fost vocal şi dornic de explorare, o plimbare pe care sigur nu o s-o uităm. 🙂

Sunt mai multe companii care fac tururi, iar plecarea e la fiecare 30 de minute, de pe canalul din faţa gării.

Amsterdam_02

***

Mă bucur că am avut ocazia să vizităm Amsterdamul, şi nu oricum, ci în acest context special. Am încheiat primul an de călătorii în trei, să vedem ce ne aduce următorul. 🙂

Amsterdam_06

Amsterdam_01

Amsterdam_05

Amsterdam_04

Amsterdam_09

Amsterdam_14

Amsterdam_11

Amsterdam_12

2 thoughts on “Amsterdam – aniversarea lui Robert

Leave a comment