Excursie în Harghita la final de an

În a treia zi de Crăciun am plecat spre Harghita, pentru câteva zile de relaxare și zăpadă. 

Am închiriat o cabană micuță doar pentru noi trei, ca să evitam cât mai mult contactul cu alți turiști. Am găsit casa pe Airbnb, în Miercurea Ciuc, la 10 minute de mers pe jos din centru. De obicei ajungem cel puțin o dată pe an în Ciuc, pentru că aici locuiesc nașii noștri și mereu mai descoperim câte ceva în zonă. 

Miercurea Ciuc

De data asta, nu ne-am propus obiective de vizitat, ci doar să ne relaxam, să stăm afară mai mult decât o facem acasă și să ne bucurăm de zăpadă. 

Comuna Frumoasa – Harghita

Partea cu zăpada părea promițătoare când am ajuns, imediat cum am intrat în județul Harghita am văzut că se depusese de la ultima ninsoare. Din păcate temperatura a crescut a doua zi și am mai găsit zăpadă doar pe munte. Am urcat la Harghita Băi, unde pârtiile erau destul de aglomerate. Am găsit o zonă mai retrasă unde ne-am făcut pofta de zăpadă și sanie, până am înghețat și Robert nu mai avea deloc energie. A adormit în mașină, așa cum ne așteptam, până să ajungem înapoi în oraș. 

Harghita Băi

În altă zi am fost la Băile Tușnad. De fiecare dată când am mai fost aici în trecut mi s-a părut o stațiune pustie, dar de data asta mai mult ca niciodată. Ne-am plimbat în jurul lacului Ciucaș, unde Robert a stat mai bine de o oră să arunce cu pietre în apă (e o mare pasiune de-a lui).

Băile Tușnad

În rest, ne-am plimbat prin Miercurea Ciuc. Seara mai ales era multă liniște pe străzi și foarte puțini oameni. Ne place mult orașul ăsta, avem multe amintiri frumoase încă din perioada facultății și îl asociem cu ideea de vacanță și relaxare. 

Șumuleu Ciuc

Chiar dacă anul acesta am fost nevoiți să anulam toate călătoriile în afara țării pe care le aveam planificate, am văzut și revăzut locuri frumoase din țară, am petrecut mai mult ca oricând timp afară, am descoperit locuri în natură aproape de casa noastră și cel mai important, am fost împreună și sănătoși. 2021, noi te așteptăm cu mare optimism! 

2 thoughts on “Excursie în Harghita la final de an

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s